28.10.2008

Maria-Ioana,tu esti campioana?

Marijuana este un amestec verde - cenuşiu preparat din frunzele, tulpina şi seminţele uscate şi mărunţite ale plantei numite Cannabis sativa (cânepă). Haşiş este obţinut din aceeaşi plantă şi există sub formă de răşină (care variază la culoare de la galben la maro-închis şi negru) sau de ulei vâscos.


Consum
Cel mai adesea marijuana este fumată din ţigări răsucite manual. Poate fi însă fumată şi din pipe obişnuite sau pipe speciale, numite pipe-cu-apă (water pipes). Unii utilizatori o fumează din ţigări obişnuite, înlocuind tutunul din ele cu marijuana şi amestecând-o şi cu alte substanţe stupefiante (ex.: crack). Marijuana poate fi consumată şi sub formă de infuzie (ceai) sau amestecată în mâncăruri sau prăjituri (engl. cookies). În unele ţări este permisă utilizarea marijuanei în scopuri medicale, mai ales în tratamentul cancerului, al SIDA şi al glaucomului.


Este cunoscut faptul ca multe dintre persoanele bolnave de SIDA îşi pierd pofta de mâncare, ori este foarte important pentru ele să îşi păstreze o greutate corporală adecvată. În aceste condiţii, consumul de marijuana poate fi benefic, întrucât îi ajută să îşi păstreze sau să îşi crească apetitul. Pe bolnavii de cancer, marijuana îi ajută să scape de stările puternice de greaţă provocate adesea de chimioterapie.Efecte fiziologice şi psihologice pe termen scurt.Efectele imediate ale produselor pe bază de cannabis nu sunt atât de puternice, însă ele pot fi influenţate de mulţi factori: cantitatea utilizată, vârsta utilizatorului, modul de administrare, starea psihologică a utilizatorului, scopul utilizării, locul (ambientul) în care sunt utilizate etc.

Efectele pe termen scurt - pentru care mulţi utilizatori consideră consumul de marijuana ca fiind o experienţă plăcută - sunt: relaxare; reducerea stresului; intensificarea senzaţiilor de gust, miros, văz şi auz; creşterea creativităţii; diminuarea durerilor (ex.: migrene, crampe); reducerea senzaţiei de greaţă; creşterea poftei de mâncare; euforie; lipsă de inhibiţii şi locvacitate; senzaţia că timpul s-a "dilatat" (că trece greu).

Dintre efectele considerate neplăcute, cele mai frecvente sunt: greaţa (mai ales dacă marijuana este luată în combinaţie cu alcool sau alte droguri cu efect stimulant); gură uscată; iritarea ochilor (roşeaţă); migrenă; lipsă de coordonare în mişcări şi lipsa echilibrului; tuse slabă şi frecventă.Efecte fiziologice şi psihologice pe termen lung.

Consumul îndelungat de marijuana are adesea efecte psihologice şi fiziologice adverse, uneori extrem de neplăcute.

Dintre efectele fiziologice cel mai des întâlnite trebuie menţionate: salivaţie abundentă, insomnie, conjunctivită, nas înfundat, bronşită, imunitate scăzută a organismului în faţa infecţiilor.

Cele mai des întâlnite efecte psihologice pe termen lung sunt: modificări frecvente de dispoziţie, lipsă de motivaţie şi de interes pentru orice fel de activitate, toleranţă redusă la insuccese, performanţe reduse la şcoală sau la locul de muncă, mişcări lente, reducerea capacităţii de memorare şi de concentrare a atenţiei.

În cazul intoxicaţiei cu cannabis, utilizatorii pot suferi de: mania persecuţiei şi paranoia; incoerenţă în vorbire; confuzie; anxietate; depresie; reacţii de panică; halucinaţii vizuale; delir; afecţiuni ale aparatului reproducător (ex.: la bărbaţi scade capacitatea de a avea erecţie sau orgasm).